Companiile pot beneficia de fonduri pentru digitalizare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar interesul acestora a fost până în prezent unul limitat, a declarat Cosmin Roșia, General Manager, Camera de Comerț și Industrie Brașov, la conferința EU FUNDS Profit.ro FirstBank și Visa - Finanțăm digitalizarea României - Focus Brașov - Ediția a II-a. "Vreau să întăresc mesajul de a depune proiecte indiferent de punctajul care este peste pragul minim de 50 de puncte, deoarece avem 470 de proiecte depuse din februarie, de când este deschis apelul, cu termen limită 30 iunie", a spus acesta. Reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie Brașov a insistat asupra nevoii firmelor pentru predictibilitate în relația cu autoritățile, esențială pentru orice plan de business.